Dacă nu ați avut bani să cumpărați un brad natural, înainte de Crăciun, în așteptarea Revelionului puteți face o bună afacere achiziționând unul, din centrul Ploiestiului. Astfel, în Piata „Decebal” de lângă Halele Centrale, brazii se vând acum cu prețuri cuprinse între 35 de lei și 50 de lei bucata, în timp ce acum două săptămâni, prețurile porneau de la 60 de lei și ajungeau și la câteva sute de lei! Chiar și așa, cumpărătorii nu se înghesuie să achiziționeze marfa rămasă. În zona Halelor Centrale, se mai vând, în aceste zile, crenguțe de vâsc, cu prețuri între 2 lei și 5 lei, dar și sorcove – cu 5 lei, pentru copiii care păstrează tradiția de a face urări de Anul Nou.