Termenul LASER este un acronim pentru „amplificarea luminii prin emisia stimulata a radiatiei” (in engleza, Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation). Se poate spune ca terapia cu laser este o terapie cu ajutorul luminii. Terapia prin lumina poate fi considerata o binecuvantata sintagma de sezon, o terapie a spiritului Craciunului, avand in vedere ca, de Craciun, multi crestini isi gasesc linistea si alinarea in evlavia si adoratia inchinate nasterii pruncului Iisus, iar lumina Nasterii Mantuitorului s-a dovedit ca poate vindeca, prin credinta, inimi ranite si suflete chinuite. Terapia cu laser, descoperita acum o jumatate de secol de trei americani (paternitatea descoperirii nu-i foarte clara), este de mare succes si de mare viitor. In functie de intensitatea radiatiilor laser, variaza atat efectele biologice, cat si indicatiile lor medicale si terapeutice. Laserele se aplica, azi, in multiple domenii ale medicinei. In cele ce urmeaza, va vom prezenta terapia cu laser in medicina dentara. Mai exact, cum se foloseste aceasta terapie in cadrul nou-infiintatului Centru Stomatologic DentActiv (Campina, strada Progresului), dotat cu cel mai performant laser dentar din lume. Interlocutor ne este medicul dentist Titus Munteanu, coordonatorul centrului.
– Domnule doctor, cum poate fi descris, in cuvinte simple, un laser ?
– E destul de greu de explicat fenomenul in cuvinte simple. Exista substante (de exemplu, pamanturile rare) care, in anumite conditii si sub actiunea unor stimuli, emit radiatie electromagnetica (lumina). Aceasta lumina are proprietati speciale si, in functie de lungimea de unda si de intensitate, interactioneaza in mod diferit cu materia, rezultand o gama larga de aplicatii. Se poate spune ca terapia cu laser este o terapie cu lumina. Este frumos spus, poate suna un pic fantastic, dar e o afirmatie cat se poate de exacta, chiar daca poate fi mai greu inteleasa. Practic, pentru tratarea diferitelor afectiuni, se foloseste o raza laser care, in functie de intensitate si de lungimea de unda, produce efecte diferite in tesuturi. Raza emisa de un echipament laser este, practic, radiatie electromagnetica coerenta, intelegand prin aceasta ca toti fotonii din fasciculul luminos se misca pe o singura directie, cu o singura frecventa. In momentul in care se construieste un echipament laser, se foloseste, de obicei, un singur tip de material ca emitator (dioxid de carbon, ErYAG, NdYAG, ErCrYSGG, dioda etc.). Fiecare tip de material emite radiatie laser cu o lungime de unda foarte bine stabilita. Laserul pe care il folosim in centrul nostru stomatologic are doua tipuri de cristale care emit radiatii, este fabricat de firma slovena Fotona, unul dintre cei mai mari producatori de echipamente laser la nivel mondial. Este, dupa parerea mea, cel mai bun si cel mai versatil aparat existent pe piata, la ora actuala. Practic, avem doua aparate intr-unul singur. Undele luminoase emise de cele doua cristale sunt absorbite diferit in tesuturi. De exemplu, absorbtia undelor unuia dintre cele doua cristale are varful in apa. Asta inseamna ca peste 90% din radiatia laser este absorbita in apa. Din cauza energiei mari absorbite de apa din tesuturi, se produc niste microexplozii. Aceste microexplozii controlate indeparteaza orice fel de tesut. Prin urmare, cu acest laser putem face incizii, putem indeparta o carie etc. Intensitatea razei laser este reglabila, deci poate fi si foarte mica. Bunaoara, putem folosi raza laser la o intensitate atat de mica, incat sa nu aiba niciun efect asupra pielii. Insa aceasta raza poate penetra tesuturile fara sa le taie, pentru a ajunge la o zona inflamata pe care sa o vindece. Cu laserul nu se fac numai manopere chirurgicale.
– Ce aplicatii si avantaje are laserul in medicina dentara?
– Laserul poate fi folosit in orice tip de interventie in cavitatea orala. Se poate face cu laserul chirurgie, indepartarea cariilor, sterilizarea plagilor, curatarea abceselor si a infectiilor din cavitatea orala etc. Inca suntem in etapa de pionierat cu aplicatiile laser in medicina dentara. Deocamdata, sunt putine aparate laser, dar eu estimez ca, in urmatorii 10-15 ani, aproape fiecare cabinet stomatologic va fi dotat cu un aparat laser. Laserul ne ajuta sa facem tratamente mai prietenoase, mai eficiente, fara dureri mari, dar cu vindecari mai rapide. Nu se stie inca foarte exact de ce se intampla acest lucru, dar intotdeauna, dupa interventia cu laserul, vindecarea se produce mult mai rapid. De multe ori vindecarea se produce miraculos de repede. Este foarte posibil ca acest lucru sa se produca datorita faptului ca lumina este un catalizator pentru multe reactii chimice si biochimice, reactii care se produc si in interiorul celulelor. Un alt avantaj al folosirii laserului in medicina dentara este faptul ca se poate lucra cu raza laser, care are un efect antiinflamator, in cavitatea orala fara teama producerii unei infectii in aceasta zona. Cavitatea orala (unul dintre locurile cele mai infectate din organismul uman, aici existand in permanenta microorganisme – bacterii, virusuri, micelii, cu un potential de infectare postoperatorie foarte mare) este imposibil de sterilizat complet, in timpul unei interventii chirurgicale. Chiar daca in cavitatea orala exista o imunitate specifica (aici se gasesc si multi anticorpi), in momentul in care se face o incizie, laserul confera o foarte buna sterilizare plagii operatorii. Practic, riscurile de infectare dupa chirurgia laser sunt foarte mici. Sintetic vorbind, exista cinci mari avantaje ale folosirii laserului in medicina dentara: scaderea nevoii de anestezie, reducerea sangerarii, sterilizarea plagii in timpul interventiilor, vindecarea mult mai rapida si reducerea inflamatiilor postoperatorii.
– Ce ne puteti spune despre tratamentul cu laser al cariilor dentare?
– Toata lumea se teme de turbina folosita de medicul dentist, care emite un sunet de inalta intensitate. Fobia de turbina poate fi data uitarii prin folosirea laserului. Cu laserul, putem trata in conditii mult mai bune o carie, chiar de o profunzime foarte mare. De cele mai multe ori, fara sa facem anestezie si fara niciun pic de durere. Dupa indepartarea unei carii dentare, ce ramane, adica dintele sanatos, este aproape steril. In tratarea unei carii cu laserul, putem indeparta selectiv tesuturi. Adica laserul poate sa actioneze numai in tesuturile bolnave, care contin apa, si sa ramana inactiv in tesuturile sanatoase. Acesta este un mare avantaj. De aceea, riscul de ajunge la nerv (cum spun pacientii), adica riscul deschiderii camerei pulpare, este mult mai scazut. (P)
Acasă Sanatate pentru trup si suflet In Centrul Stomatologic DentActiv Campina se foloseste cel mai performant laser...