Vineri, 9 decembrie 2011, s-a făcut predarea amplasamentului pentru lucrarea ,, Infiinţare reţea distribuţie gaze naturale în comunele Sirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota”. La această acţiune au participat toţi deţinătorii de reţele din zonă (TRANSGAZ, ROMTELECOM, SDEE Muntenia, CONPET, HIDROPRAHOVA) precum şi primăriile implicate în proiect (Sirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota), inclusiv Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, Serviciul Rutier.
Lucrarea va demara efectiv în data de 20 decembrie 2011 pe tronsonul Sirna (Staţie reglare măsurare presiune gaze) – Poienarii Burchii într-o primă etapă iar într-o etapă ulterioară pe tronsonul Poienarii Burchii – Gorgota.
Menţionăm că lungimea totală a reţelei de distribuţie din cele patru comune este de 31.255 metri liniari.
Debitul de gaze este de 10.000 metri cubi şi o presiune de 2,0 bari.
Costul estimativ al lucrării este de 1.950.000 lei.
De această investiţie vor beneficia aproximativ 25 000 de locuitori ai Judeţului Prahova precum şi o serie de obiective sociale ( 8 şcoli, 4 grădiniţe, 4 primării, 4 cămine culturale, 10 biserici şi o mănăstire, 4 dispensare şi aproximativ 30 de societăţi comerciale)
Această lucrare face parte din proiectul ,,Dezvoltare reţea gaze naturale în zona de sud a Judeţului Prahova”- Proiect susţinut de Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea COSMA.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Saptamana viitoare, demareaza lucrarile pentru reteaua de gaze in patru comune