Nouă dintre cele 11 state UE care impun restricţii la muncă pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmiţând şi explicaţiile aferente deciziei, iar comisarul pentru Muncă, Laszlo Andor, va comenta pe marginea acestora în cadrul viitorului Consiliu UE de resort.
„Până la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre nu au aplicat încă legislaţia UE referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă cetăţenilor din România şi Bulgaria, respectiv: Belgia, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria şi Marea Britanie. Dintre aceste 11 state membre, nouă continuă să aplice restricţii în ce priveşte accesul liber pe piaţa muncii. Însă, în Italia şi Republica Cehă, forţa de muncă din Bulgaria şi România beneficiază acum de prevederile legislaţiei comunitare în domeniul liberei circulaţii”, a precizat Serviciul de presă al CE la solicitarea MEDIAFAX.

Cititi mai multe pe www.money.ro.