Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, împreună cu o echipă din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab”, au depistat ieri doi bărbaţi care desfăşurau activităţi ilicite de braconaj folosindu-se de doi ogari.
Cei doi au fost identificaţi stabilindu-se că este vorba despre L. Gheorghe, de 40 ani, din Buda şi G. Mihai, de 38 ani, din Slănic, care se aflau pe un fond de vânătoare din Păuleşti.
În scopul lămuririi situaţiei, a fost luată măsura conducerii celor doi la sediul I.J.P. Prahova, însă aceştia împreună cu alte patru persoane au început să se manifeste agresiv din punct de vedere verbal.
Întrucât două dintre aceste persoane au continuat să manifeste un comportament recalcitrant faţă de jandarmi, refuzând să se legitimize şi să colaboreze cu forţele de ordine, s-a luat măsura încătuşării lui N. Constantin, de 39 ani si I. Liviu, de 34 ani. Primul a refuzat să se supună măsurii încătuşării şi a opus rezistenţă la momentul îmbarcării în autospeciala Jandarmeriei.
L. Gheorghe şi G. Mihai sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic, iar N. Constantin şi I. Liviu sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infractiunii de „împiedicarea, sub orice formã, a organului de urmãrire penalã sau de menţinere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori a altui organ de stat, de a lua mãsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”.