În urma unei patrulări efectuată ieri în Ploieşti, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab”, l-a surprins pe Constantin G. de 43 ani din comuna Drăgăneşti, judeţul Prahova, în timp ce oferea spre vânzare persoanelor care tranzitau zona sălii de fitnes situată pe strada B.P.Haşdeu din municipiului Ploieşti, mai multe sticluţe cu parfum cu numele unor cunoscuţi producători de profil, prezentându-le ca fiind produse de origine.
Întrebat cu privire la provenienţa parfumurilor, acesta a declarat că a achiziţionat respectivele produse din Complexul Comercial Europa Bucureşti.
Celui în cauză i-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi sancţionată de art.90 alin.1 lit.b din Legea nr. 84 din 15.04.1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Dosarul cu documentele întocmite urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.