O definitie larg acceptata a violentei domestice este aceea formulata de Stark si Flitcraft: „Violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de ingrijire si protectie”.
Desi, pana de curand, s-a presupus ca femeia este cel mai adesea victima violentei in familiei, in urma unor cercetari s-a descoperit ca de fapt numarul barbatilor agresati este destul de mare. Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt de acord ca violenta este un fenomen larg raspandit, mult mai raspandit decat arata sondajele, pentru simplu motiv ca unele fapte nu sunt raportate politiei sau spitalelor.
Intr-o familie caracterizata de violenta, copiii cresc intr-o atmosfera in care nevoile lor de baza (nevoia de siguranta, de viata ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate.
Functiile parentale nu mai pot fi implinite. O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se intampla, de sentimentul esecului in cea mai importanta relatie interpersonala, de teroare, de autoacuzatii, femeia nu mai este capabila de a juca niciunul dintre rolurile impuse de viata familiei.
In atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt ramane intr-o singuratate umpluta doar de tipetele celor din jur. Aceasta situatie este probabil si explicatia numarului mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii.
Rapoartele estimeaza ca, in Romania, jumatate dintre femeile care isi ispasesc pedeapsa pentru omor au fost victime ale violentei in familie si ca multe dintre acestea au actionat in legitima aparare.
Violenta in familie reprezinta o problema sociala extrem de grava, iar specialistii o considera o forma de tortura din cauza caracteristicilor sale. Impactul social al violentei in familie este extins, deoarece aceasta afecteaza nu numai victimele, dar si persoanele care sunt martore sau au cunostinta de situatii de violenta in familie.
In Romania cadrul legal de reglementare a acestei probleme cu impact social deosebit de grav este reprezentat de Legea
nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie care o defineste la art. 2 ca fiind orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate. Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale.
Conceptul de „violenta in familie” este amplu si cuprinde violenta domestica (inteleasa ca violenta ce apare intre parteneri, fie ei soti sau concubini), dar si violenta asupra copiilor, batranilor sau altor rude.
Violenta in familie poate sa imbrace forme diverse, mai mult sau mai putin vizibile, precum violenta fizica, verbala, psihologica, sexuala, economica, sociala, spirituala.
Persoanele violente manifesta o serie de comportamente agresive repetitive (rareori violenta se manifesta printr-un singur incident), in forma unor combinatii de acte coercitive si de atac, de mai multe tipuri.
In Europa, una din 5 femei este agresata in cadrul familiei; 1,8 milioane de copii sunt agresati in fiecare an si nu toate cazurile sunt raportate, numarul lor fiind, probabil, mai mare. In Romania, nu exista obligativitatea raportarii cazurilor. Ca atare, nu pot fi efectuate statistici concludente.
Agresiunea fizica survine intr-o relatie in care agresorul controleaza deja partenera, prin frica. Agresiunea fizica este numai o forma de violenta, fiind insotita in general si de alte comportamente descrise anterior, precum intimidarea, amenintarea, abuzul psihologic sau izolarea victimei. Studiile arata ca doar 10% dintre agresorii din familie prezinta tulburari psihice. Restul de 90% nu sunt afectati din punct de vedere al discernamantului si al controlului asupra propriilor reactii si comportamente.
Violenta in familie se manifesta in toate mediile socio-culturale, fara exceptie. S-au inregistrat numeroase cazuri de violenta intrafamiliala si in randul persoanelor cu studii superioare si statut social superior.
Victimele accepta sau nu riposteaza in fata unei relatii violente din frica. Ele percep pericolul ca fiind mai mare daca parasesc familia si ajung sa se teama pentru siguranta copiilor. Multi agresori isi ucid victimele atunci cand acestea au curajul sa-i paraseasca.
De asemenea, trebuie retinut ca Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, modificata prin Legea nr. 25/2012 instituie obligatia autoritatilor administratiei publice centrale si locale sa ia masurile necesare pentru prevenirea violentei in familie si pentru preintampinarea unor situatii de incalcare repetata a drepturilor fundamentale ale victimelor violentei in familie.
Potrivit celor mai multe sisteme de drept, un ordin de „protectie” sau de „restrictie” constituie o masura preventiva cu caracter temporar care urmareste protejarea provizorie a unei persoane impotriva oricarei vatamari, prin instituirea unei interdictii adresate alteia de a se apropia de aceasta, de casa sau locul de munca ori de a o contacta prin orice mijloace. In caz de nerespectare, sunt prevazute sanctiuni severe.
Masura poate dobandi caracter definitiv si poate fi extinsa pe o perioada indelungata de timp. In unele jurisdictii, aceasta este o masura care se poate lua de catre instantele civile, pentru minori si familie, iar in altele este o masura de drept penal.
Prin urmare, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie a fost modificata prin Legea nr. 25/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 165/12.05.2012, intra in vigoare la 90 de zile de la publicarea sa in monitor si introduce, prin art. 26, pentru prima data in legislatia romana ordinul de protectie.
Astfel, “persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa dispuna masuri cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.
(2) Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune si suportarea de catre agresor a chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala”.
In conformitate cu dispozitiile Art 26 (1) din actul normativ mai sus amintit, „Durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste de judecator, fara a putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului.”
Asadar, cu ajutorul instrumentelor legale existente, dar si cu sprijinul institutiilor cu competente in domeniu, putem face aplicabila Rezolutia Parlamentului European din anul 1986 potrivit careia “…respectarea drepturilor omului trebuie sa faca parte din educatia globala si din demnitatea omului, iar toate aspectele violentei fizice sau mintale impotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale “
Spuneti NU violentei in familie, nu lasati ca abuzurile sa continue si sa capete forme exacerbate care pot duce la probleme psihice grave, suicid sau omor!
Apelati cu incredere la serviciile Politiei Romane care are acum la dispozitie instrumentele legale de actiune impotriva agresorilor, informati-va cu privire la drepturile, libertatile si modalitatile dumneavoastra de aparare cu sprijinul institutiei Avocatul Poporului, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sau primariei, consultati, fara sa aveti teama de a fi judecati, un psihoterapeut specializat in acest domeniu si nu ezitati nicio clipa sa comunicati, sa socializati sau sa cereti un sfat.
Expert Mirabela MALAESCU
Biroul Teritorial Ploiesti al institutiei Avocatul Poporului
