Fie ca este de natura fizica sau psihica, violenta in familie afecteaza, anual, cel putin cateva sute de prahoveni. Numarul real al infractiunilor de acest tip nu s-a regasit niciodata in statistici, deoarece, de teama sau de rusine, multe dintre victime nu-si reclama agresorii. Acestea ajung la Politie doar cand situatia devine disperata si simt ca nu mai pot rezista alaturi de rudele care le fac viata un iad.
In primele patru luni ale anului 2012, in Prahova au fost semnalate 204 infractiuni cu violenta petrecute in familii, dintre care sase au fost grave: trei omoruri, o tentativa de omor, doua violuri, ne-a precizat inspectorul de politie Marian Popescu, de la Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova. Una dintre crime s-a petrecut la Campina. O femeie si-a ucis tatal cu lovituri in cap, iar ulterior s-a dovedit ca aceasta a avut discernamant in momentul comiterii faptei. Omorul a avut loc pe fondul consumului de alcool si al unor afectiuni medicale de care sufera femeia. In primele patru luni ale anului trecut, fusesera inregistrate 147 de cazuri de violenta domestica, dintre care cinci grave (un omor, o tentativa de omor, o vatamare corporala grava, doua violuri), iar pe intreaga perioada a anului 2011 – 462 de astfel de fapte. In ultimii ani, numarul infractiunilor cu violenta comise intre membrii unor familii, inregistrat in Prahova, a crescut constant. Asta nu inseamna neaparat ca fenomenul a luat amploare, ci mai degraba faptul ca tot mai multe victime isi reclama agresorii la Politie, ceea ce poate fi si un semn ca tot mai multi prahoveni care traiesc astfel de drame sunt informati in legatura cu drepturile lor, ne-a mai precizat interlocutorul nostru.
Cele mai multe incidente au loc seara sau noaptea, in locuinte sau in curtile locuintelor. In ceea ce priveste agresorii, la nivelul Prahovei, 86 % dintre ei sunt barbati, insa nu toate actele de violenta sunt indreptate impotriva femeilor. Se intampla ca acestia sa isi loveasca verii, cumnatii, nepotii etc. Agresiunile intre soti sau concubini se petrec in mai putin de jumatate dintre cazuri. Cosmarul incepe, de obicei, cu torturile psihice. De exemplu, 44 de amenintari au fost inregistrate in judet in primele patru luni ale anului. La acestea se adauga, adesea, vorbe de ocara, intimidari. De rusine, de teama, pentru ca depind financiar de sotul abuziv, nu au unde sa plece sau nu stiu la cine sa apeleze pentru ajutor, multe persoane indura abuzurile timp indelungat si abia cand situatia devine disperata apeleaza la Politie. Conditia ca agresorul sa ajunga in fata justitiei este aceea ca victima sa depuna plangere la politie impotriva lui. Cele mai multe plangeri sunt, insa, retrase ulterior, in urma impacarilor sau chiar ca efect al unor amenintari, ne-a mai precizat inspectorul de politie Marian Popescu.
Educatia precara, prejudecatile conform carora femeia nu are aceleasi drepturi ca barbatul sunt printre principalele cauze ale violentei domestice. In multe situatii, agresorii au fost ei insisi, in copilarie sau tinerete, martori ai unor fapte similare petrecute intre parinti, frati sau alte rude si considera comportamentul abuziv unul normal. Conflictele sunt declansate pe fondul neajunsurilor materiale, al consumului de alcool, al problemelor psihice, al tolerantei victimei etc. In Prahova exista un singur ONG care activeaza in domeniul prevenirii violentei domestice – Fundatia „Compassion and Care” din Ploiesti, partener al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova in cadrul unui proiect ce vizeaza informarea tinerilor cu privire la acest fenomen. Fundatia dispune de un centru de consiliere in cadrul caruia victimele pot beneficia de ajutorul unui psiholog, al unui asistent social si al unui jurist. Din pacate, Prahova nu are si un centru de primire a victimelor pe o perioada nedeterminata, desi Legea nr. 217 din 2003 prevede ca infiintarea acestuia cade in sarcina autoritatilor locale.
Ana-Maria MAXIM