În zilele de miercuri, joi şi vineri valul de căldură va persista în Muntenia, Dobrogea, sudul şi estul Moldovei şi în cea mai mare parte a Olteniei.
În aceste regiuni se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…38 de grade şi pe arii restrânse, cu precădere în Bărăgan şi Lunca Dunării, 39 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80.
Notă : Valori de 35…36 de grade vor fi local şi în Transilvania.
În regiunile vestice şi sud-vestice temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi izolat cantităţile de apă vor depăşi 25….30 l/mp.
La sfârşitul săptămânii, canicula va persista în cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi podiş.