Potrivit reprezentantilor Casei de Asigurari de Sanatate, in Prahova au fost emise retete in format electronic chiar din 2 iulie, prescriere care s-a derulat fara probleme.
,,Din informatiile pe care le am, pot sa va spun ca s-au emis primele retete electronice, fara incidente, fara ca sistemul sa se blocheze chiar din prima zi lucratoare a lunii. E vorba despre cativa medici care au dorit sa experimenteze noile tipuri de retete. Insa e prematur sa discutam despre acest proiect, deoarece este in plina desfasurare si nu ne putem pronunta acum care sunt plusurile si minusurile sau ce ar trebui imbunatatit’’, ne-a declarat Catalin Tudorache, purtatorul de cuvant al Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Prahova. Pentru a veni in sprijinul medicilor si al farmacistilor care intampina dificultati sau au nelamuriri cu privire la reteta electronica, CAS Prahova a pus la dispozitia acestora un call-center – 0244.59.50.59 – care poate fi apelat zilnic intre orele 8.00-20.00 si o adresa de e-mail – eretetaTcasph.mmc.ro – unde pot fi cerute, de asemenea, informatii suplimentare.
De cealalta parte, Simona Schnelbach, presedintele Colegiului Medicilor Prahova, ne-a precizat: ,,Eu inca nu am prescris medicamente utilizand noua reteta in format electronic pentru ca astept mai intai sa-mi soseasca imprimanta comandata special in acest scop. Insa, din ceea ce am discutat cu unii dintre colegii mei, am inteles ca au existat unele blocaje in Sistemul Informatic Unic Integrat cu privire la eliberarea retetelor obisnuite, desi nu ar fi trebuit sa existe asemenea situatii, avand in vedere ca pana la sfarsitul anului sunt acceptate ambele tipuri de retete, atat cele tipizate, cat si cele electronice’’.
Legat de acest subiect, Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania, reunit la Constanta, sustine ca ar trebui sa fie eliminata obligativitatatea privind prescriptia electronica, argumentand ca nu exista conditiile necesare pentru introducerea acestui tip de prescriere. “Desi de 4 ani am semnalat ca SIUI este nefunctional si creeaza probleme in exercitarea profesiei medicale, avand efecte negative asupra calitatii actului medical si a pacientilor, nu s-au luat masuri. In plus, in cazul aplicarii retetei electronice, nu exista modalitati reale, practice de siguranta a datelor pacientilor. Suntem ingrijorati de faptul ca nu exista conditii de pastrare in siguranta a datelor medicale personale, pentru a nu mai aparea situatii in care a fost incalcata confidentialitatea pacientului”, a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele CMR.
C. DOBRE