• Sustine Cristian Iancovici, noul sef al regiei ploiestene

Sedinta Consiliului de Administratie al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti, derulata, marti, timp de cinci ore si jumatate, a adus un nou director al regiei care a ajuns „oaia neagra” a institutiilor subordonate Consiliului Local Ploiesti. Dupa deliberari si consultarea celor trei dosare depuse de catre tot atatia candidati la postul de sef al RATP, Cristian Iancovici – seful serviciului de siguranta a circulatiei din cadrul regiei – a fost selectat pentru ocuparea functiei de director al institutiei.

Noul director va semna contractul de mandat martea viitoare, in cadrul unei noi sedinte a Consiliului de Administratie al RATP Ploiesti.
Ieri, Cristian Iancovici ne-a spus care vor fi primele masuri de reducere a cheltuielilor in cadrul RATP Ploiesti, regie despre care multi spun si se tem ca ar putea chiar sa intre in insolventa, din cauza problemelor mari de natura financiara. „Situatia actuala a regiei este deosebita. Desi a fost suspendata executarea in procesul cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala, acest lucru nu inseamna neaparat ca vom scapa de o eventuala plata. Pe de alta parte, am prezentat si in cadrul Consiliului de Administratie doua proiecte, care vizeaza reducerea cheltuielilor. In primul rand, alimentarea cu combustibil pentru parcul auto se va face in incinta Regiei Autonome de Transport Public, pentru ca sa nu se mai circule „in gol”. In al doilea rand, am propus introducerea sistemului de ticketing, care va spori incasarile pe mijloacele de transport public din Ploiesti. Am discutat deja cu o firma specializata in vederea asigurarii unui aparat pilot experimental, pentru a vedea care sunt urmarile introducerii unui astfel de sistem care sa cuantifice, foarte exact, numarul de calatori care folosesc autobuzele, troleibuzele si tramvaiele care circula pe strazile din Ploiesti”, a declarat Iancovici.
Noul director al RATP a dezvaluit si primele masuri pe care le va lua dupa semnarea contractului de mandat: va schimba toata echipa actuala de conducere, inclusiv pe directorul economic (n.n. – Daniela Birligiu, ruda a fostului director Radu Popescu), mai putin pe directorul tehnic al regiei, Ion Micu. De asemenea, va propune o noua organigrama a institutiei, „pentru a elimina plata muncii neefectuate”.
De-a lungul timpului, Regia Autonoma de Transport Public Ploiesti a fost implicata in mai multe scandaluri, care au razbatut in presa locala si nu numai: prime uriase incasate de fosta echipa de conducere, in situatia in care regia mergea pe pierderi, achizitii sau disparitii dubioase de echipamente si, bomboana de pe coliva, satarul pe care l-a pregatit ANAF pentru recuperarea unor datorii catre stat, in valoare de vreo opt milioane de euro.
Avand in vedere situatia tragica in care se zbate – financiar vorbind – RATP Ploiesti, misiunea noii echipe de conducere nu este deloc una usoara. Dar se mai intampla si minuni!
Violeta STOICA