Începand din această dimineață, pe centura ocolitoare care face legătura dintre DN1 și DN1B se poate circula. Inaugurarea a fost făcută în prezența președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a primarului Ploieștiului, Iulian Bădescu, a prefectului Marius Sersea, dar și a altor oficialități.
Început în august 2011, drumul județean care face legătura între DN1B și DN1, în vederea fluidizării traficului, a fost finalizat cu 8 luni mai devreme decât era prevăzut în contract. Cei 2,16 kilometri de șosea au fost construiți pentru a permite ca circulația să se desfășoare prin spatele zonei de supermarketuri de la ieșirea din Ploiești spre Câmpina.
Proiectului de creșterea capacității de trafic a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional de sprijinire a dezvoltării durabile a orașelor. Valoarea proiectului a fost de peste 10 milioane de euro, mai mult de jumatate din acesti bani provenind din fonduri europene.