Poliţia municipiului Ploieşti a fost sesizată prin sistemul „112” cu privire la faptul că o poștăriță a fost deposedată, prin violenţă, de o sumă de bani, în timp ce se afla în scara unui bloc din Ploieşti. În urma primelor cercetări efectuate de către echipa operativă, s-a constatat că factorul poştal a plecat de la oficiul poştal pentru a distribui corespondenţa şi pensiile, iar în jurul orei 11:30 a intrat în scara unui bloc unde s-a întâlnit cu un tânăr căruia nu i-a dat importanţă şi s-a deplasat la următoarea scară a blocului.
După ce a distribuit corespondenţa, a intenţionat să iasă, însă a observat acelaşi tânăr, care a scos din buzunar un spray iritant lacrimogen şi i-a pulverizat conţinutul către faţă, moment în care acesta i-a sustras o sumă de bani fugind apoi din scara blocului.
În urma cercetărilor, s-au stabilit următoarele semnalmente ale suspectului:

Semnalmente autorului sunt:
– Tânăr, 25-30 ani, român
– înălţime circa 1,80 m, constituţie astenică, faţă prelungă, ochi închişi la culoare, nas normal, ten deschis,
– era îmbrăcat cu o geacă din fâş culoare neagră, prevăzută cu glugă, pe sub aceasta avea un hanorac culoare gris, prevăzut cu glugă, pantaloni negri.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti, unde a fost examinată, fără a rămâne internată.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale în cooperare cu Biroul de Investigaţii Criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Persoanele care pot oferi indicii care să conducă la identificare suspectului, sunt rugate să contacteze de îndată cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă „112” !