În perioada 1 ianuarie – 10 februarie 2013, şapte persoane şi-au pierdut viaţa pe şoselele din Prahova, ca urmare a celor 32 de accidente rutiere în care au fost implicate. De asemenea, în urma evenimentelor înregistrate pe arterele de circulaţie din judeţ, 32 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în spital, iar alte 10 au suferit contuzii uşoare.
După cum ne-au spus reprezentanţii Poliţiei Rutiere Prahova, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra victimelor a crescut ! Astfel, în acelaşi interval al anului 2011, în judeţ îşi pierduseră viaţa patru persoane, alte 32 fiind rănite grav, iar pentru 13 nu a fost nevoie de internare.
În context, ni s-a precizat că, în 2013, ca şi în anii trecuţi, cauzele producerii accidentelor au fost aceleaşi: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii, traversările necorespunzătoare ale pietonilor ş.a.m.d.
Pentru reducerea evenimentelor rutiere, după cum ni s-a precizat de la IPJ Prahova, “încă de la începutul anului 2013 au fost instituite mai multe controale în trafic. Acest lucru şi datorită faptului că, pe şoselele statelor din Uniunea Europeană, se intenţionează ca, până în anul 2020, numărul victimelor accidentelor rutiere să scadă cu cel puţin 50%. Tot la începutul acestui an, a fost reglementată obligativitatea introducerii permisului de conducere pentru posesorii de mopede, dar nu trebuie omis că abaterile de la regimul circulaţiei pot cunoaşte diverse forme. Nu este suficient să fie urmărit comportamentul unor conducători auto doar prin prisma adaptării vitezei la condiţiile de drum, instalând radare. Filtrele poliţiştilor rutieri vizează inclusiv dotarea maşinilor, în perioada de iarnă, cu echipament adecvat şi existenţa unor improvizaţii făcute la motoarele maşinilor. Pentru combaterea şi sancţionarea acestora, au fost şi vor mai fi organizate controale în trafic, cu participarea nu doar a agenţilor de la Poliţia Rutieră, ci şi ai specialiştilor RAR şi ai altor instituţii de profil.

Fl. TĂNĂSESCU