Cel de-al doilea stagiu din Antalya, pe care-l efectuează FC Petrolul în această iarnă, a început astăzi, „lupii” decolând, aproape de ora prânzului, spre Belek, acolo unde îşi vor stabili cartierul general pentru următoarele 12 zile. Din Bucureşti s-a plecat în efectiv redus, în condiţiile în care antrenorul Cosmin Contra şi jucătorii Vasili Hamutovski, Damien Boudjemaa şi Florent Sauvadet au făcut joncţiunea cu restul delegaţiei direct la destinaţie, acolo unde se afla, deja, atacantul Jeremy Bokila.
După o escală de două ceasuri la Istanbul, petroliştii au ajuns în jurul orei 17.30 la „Sueno Hotel”, iar, un ceas mai târziu, au luat primul contact cu baza de pregătire, pentru un antrenament de circa 60 de minute.
Vineri, Petrolul va susţine primul meci din cadrul acestui cantonament, în compania campioanei en-titre a Sloveniei, NK Maribor.