Troleibuzele „Proiect Volosevici” au nevoie de… proptele!
Conducerea Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti da din colt in colt, atunci cand vine vorba despre troleibuzele Neoplan, achizitionate pe vremea cand la sefia acestei institutii subordonate Consiliului Local se afla controversatul Radu Popescu. Actualul director al RATP Ploiesti, Cristian Iancovici, cauta cu disperare variante pentru ca troleele „Proiect Volosevici” sa ramana in circulatie pe strazile din municipiu.
Problema este ca piese de schimb pentru troleibuzele Neoplan – care au fost fabricate in serie limitata – nu se stie, de fapt, daca exista in intreaga lume. Asa ca, desi au costat circa 150.000 de euro (bucata)– second-hand – mijloacele de transport in comun mentionate au mari probleme in a mai ramane in circulatie, iar zilele le sunt numarate.
O tentativa de a gasi, totusi, vreun furnizor de piese de schimb pentru troleibuzele Neoplan care mai sunt pe traseu, in Ploiesti, va avea loc la mijlocul lunii aprilie, cand Regia Autonoma de Transport Public organizeaza o licitatie tocmai pentru a le revigora. Pentru ca au nevoie de nenumarate „proptele”, pentru troleele Neoplan N6121 este nevoie, conform caietului de sarcini intocmit de RATP, de componente auto mecanice si electrice care nu prea se gasesc – sau nu se gasesc deloc – pe piata. Dar, cum incercarea moarte n-are, conducerea regiei va pune la bataie circa 671.000 de lei pentru resuscitarea acestor mijloace de transport in comun. Daca vor fi prezentate oferte, dupa selectie se va incheia un acord-cadru cu o durata de opt luni, urmand ca, ulterior, sa se parafeze doua contracte subsecvente. Urgenta gasirii pieselor de schimb reiese chiar si din documentatia de atribuire publicata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice: „Primul contract subsecvent se va incheia imediat dupa atribuirea acordului-cadru, pentru cantitatile minime prevazute”. Urmatoarele contracte subsecvente vor fi incheiate trimestrial, in raport de necesitatile autoritatii contractante, RATP Ploiesti.
O lista imensa de componente electrice si mecanice cuprinzand „necesarul” de piese a fost intocmita si face parte din documentatia de atribuire a acordului-cadru. Astfel, de la curele de transmisie pentru usi, lampi de semnalizare si pivoti de directie, troleibuzele second-hand Neoplan – aflate acum in pragul „pensionarii” – au nevoie, printre multe altele, inclusiv de discuri de frana si de calculator pentru caldura!
Prin umare, troleibuzele Neoplan s-au dovedit a fi aratoase, dar si… gaunoase si o investitie prost facuta la vremea cumpararii acestora, in urma cu trei ani si jumatate.
Violeta STOICA