Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a participat, in zilele de 9 si 10 aprilie, la a treia editie a lucrarilor celui de-al treilea Forum de cooperare descentralizata pentru dezvoltare, organizat la Bruxelles de catre Comitetul Regiunilor in colaborare cu Comisia Europeana. Aceasta editie a cuprins o sesiune de deschidere si cinci mese rotunde tematice paralele. Presedintele Consiliului Judetean a fost prezent la reuniunea in cadrul careia au fost dezbatute oportunitatile si provocarile cooperarii descentralizate in tarile in curs de dezvoltare, punandu-se accent pe rolul autoritatilor locale si regionale in acest proces. Evenimentul organizat la Bruxelles a reunit sute de reprezentanti ai autoritatilor locale si regionale din UE si din tari in curs de dezvoltare, prefatand adoptarea de catre Comisia Europeana a strategiei privind rolul autoritatilor locale in cooperarea pentru dezvoltare, precum si a Agendei Internationale privind dezvoltarea pentru perioada de dupa 2015. Scopul final al forumului a fost acela de a contribui la consolidarea eficacitatii ajutorului pentru dezvoltare fata de integrarea deplina a autoritatilor locale si regionale in politicile de cooperare pentru dezvoltare si pentru a realiza un parteneriat veritabil UE intre diferitii actori activi in domeniul dezvoltarii.