Aproximativ 120 de suporteri ai echipei de handbal feminin Oltchim au protestat, luni, în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea, faţă de lipsa de implicare a oficialităţilor în sprijinirea clubului.
Membrii Ligii Suporterilor Vâlceni au scandat: “Zeci de ani de glorie, nu-i vrem doar istorie”, “Nu lăsaţi Oltchimul să moară” sau “Vâlcea înseamnă Oltchim”.
Protestul s-a desfăşurat în faţa Prefecturii Vâlcea, a Primăriei Râmnicu Vâlcea şi a sălii polivalente Traian. Nicio oficialitate locală nu a venit să stea de vorbă cu suporterii, care au anunţat că vor relua manifestările zilele viitoare. “Nu este posibil să nu fim băgaţi în seamă de nimeni. La meciurile din Liga Campionilor toţi se înghesuiau să ia invitaţii gratuite la tribuna oficială, acum toţi au uitat de Oltchim. Data viitoare vom veni cu cruci pe care le vom planta în faţa instituţiilor”, a declarat unul dintre liderii galeriei vâlcene, Costel Ungureanu. CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat că nu va putea evolua în ediţia viitoare a Ligii Campionilor din cauza problemelor financiare, iar handbalistele au fost anunţate că sunt libere să îşi caute alte angajamente. În ediţia trecută a Ligii Campionilor Oltchim a jucat în faza semifinalelor, unde a fost eliminată de ETO Gyor din Ungaria.