Înscrierea persoanelor fizice şi juridice în Programul “Rabla” 2013 se va face de luni, tichetele fiind distribuite colectorilor, de ieri, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp. Aproape 290 de colectori (REMAT-uri) şi peste 100 de dealeri auto s-au înscris, anul acesta, în Programul “Rabla”, listele cu cei validaţi urmând să fie publicate pe site-ul AFM.
Persoanele fizice se vor putea înscrie, de luni, la colectorii validaţi, în timp ce cele juridice se înscriu la AFM pentru a beneficia de voucher-ul de 6.500 de lei pentru casarea unui autovehicul mai vechi de 10 ani.
Administraţia Fondului pentru Mediu va emite 20.000 de tichete, dintre care 17.000 pentru persoane fizice/juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice.
În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de până la trei tichete câte puteau fi utilizate în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012. La prima de casare de 6.500 de lei se poate adăuga câte un eco-bonus în valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de două eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din următoarele caracteristici ale autovehicului nou achiziţionat: se încadrează în norma de poluare Euro 6, generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid. Pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet şi, în funcţie de caracteristicile maşinii, se poate beneficia de o reducere suplimentară de cel mult 1.000 de lei, rezultată din cumulul a două eco-bonusuri.
După publicarea listei producătorilor validaţi care au încheiat contracte cu AFM, proprietarul se poate înscrie la oricare dintre aceştia pentru achiziţionarea autovehiculului nou.
Proprietarul trebuie să se înscrie la un producător validat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la eliberarea tichetului de către colectorul validat. La rândul său, producătorul are la dispoziţie, de la eliberarea notei de înscriere către proprietar, cel mult 90 de zile lucrătoare pentru a-i furniza acestuia maşina aleasă, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie 2013, până la care se desfăşoară Programul “Rabla” anul acesta. Nerespectarea termenului de către proprietar atrage decăderea acestuia din dreptul de a beneficia de prima de casare.
Pe de altă parte, în cazul în care achiziţionarea autovehiculului nou nu se realizează din culpa exclusivă a producătorului, acesta are obligaţia de a oferi proprietarului înscris, în maximum 90 de zile de la data de 31 decembrie 2013, posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou, din al cărui preţ de comercializare se va scădea cuantumul primei de casare. Producătorul garantează comercializarea autovehiculului nou sub beneficiul primei de casare proprietarului înscris care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a prezentat tichet autentic, a prezentat documente autentice şi datele din cuprinsul acestora sunt reale şi corecte şi achiziţionează autovehiculul nou în termenul de valabilitate a notei de înscriere. Odată ce s-a înscris la un producător validat, proprietarul trebuie să achiziţioneze noul autovehicul de la acesta, neputându-i fi returnat tichetul. Pentru înscriere, proprietarul depune la producător următoarele documente:
– actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în România, în original şi în copie – tichetul, în original; documentele aferente tichetului – certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată; cartea de identitate a autovehiculului uzat, în copie legalizată; certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată,
– certificatul de radiere a autovehiculului uzat, în original; procesul-verbal de custodie, în copie legalizată; documentul emis de către colectorul validat şi care atestă plata contravalorii deşeurilor feroase şi neferoase conţinute de autovehiculul uzat, în copie.
În situaţia în care tichetul nu a fost eliberat pe numele persoanei care se înscrie, aceasta trebuie să depună şi certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original. După constatarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere, producătorul eliberează proprietarului nota de înscriere. Termenul de valabilitate a notei de înscriere, în care producătorul trebuie să furnizeze proprietarului înscris automobilul ales de acesta din urmă, este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie 2013.
În termenul de valabilitate a notei de înscriere, producătorul validat şi proprietarul înscris trebuie să efectueze formalităţile de vânzare-cumpărare şi predare-primire a autovehiculului nou, producătorul scăzând din preţul de comercializare a acestuia cuantumul primei de casare.
Sesiunea se va desfăşura într-o singură etapă, iar termenul-limită în care tichetele vor fi acceptate este 20 noiembrie.
Prin Programul “Rabla”, derulat anual, din 2005 şi până în prezent, au fost casate 459.775 de autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 de autoturisme noi.