Miercuri, 21 august 2013, poliţiştii de la Biroul Rutier Ploieşti au organizat, în intervalul orar 9.30 – 11.30, o acţiune pe linia depistării şi sancţionării şoferilor care nu respectă regimul legal de viteză în localitate, precum şi pe linia stării tehnice a autoturismelor, cu scopul de a reduce numărul evenimentelor rutiere din municipiu. Alături de agenţii rutieri au participat şi doi specialişti din cadrul RAR Prahova.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 28 de sancţiuni, dintre care 22 pentru viteză neregulamentară şi şase pentru starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor pentru circulaţia pe drumurile publice.
Tot cu ocazia controalelor efectuate în intervalul orar 9,30 – 11,30, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare şi a fost ridicat un permis de conducere.
Razia poliţiştilor rutieri se înscrie în programul de acţiuni stabilit să se desfăşoare la nivel naţional în perioada 19 – 31 august 2013, pentru combaterea şi sancţionarea abaterilor privind regimul legal de viteză.
În acest context, şi poliţiştii din Plopeni au derulat, tot miercuri, în intervalul orar 17- 19,30, o razie, în timpul căreia au fost controlate 28 de autovehicule, fiind date 19 amenzi, în valoare totală de 3.520 de lei.
(F.T.)









