Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi-a exprimat hotărârea de a zdrobi cu o “mână de fier” rebeliunea care încearcă să îl înlăture de la putere, de peste doi ani, la câteva zile după ce a afişat imaginea unui regim sigur de victorie.
“Nu poate fi găsită nicio soluţie cu terorismul, exceptând reprimarea lui cu o mână de fier”, a declarat preşedintele Assad în cursul unei rare alocuţiuni susţinută la televiziunea publică.
În discursul său de 45 de minute, preşedintele a încurajat forţele armate să continue lupta împotriva rebelilor, calificaţi drept terorişti de către regim. “Criza nu va fi rezolvată decât pe câmpul de bătălie”, a declarat el.
Obţinând două succese militare importante, Bashar al-Assad a adresat, recent, un mesaj militarilor cu ocazia zilei armatei. “Dacă în Siria nu am fi siguri de victorie, nu am avea capacitatea să rezistăm şi nu am putea să continuăm (bătalia) după doi ani de război”, a subliniat el.
Assad a făcut una dintre rarele sale deplasări în afara Damascului, într-un fost bastion al rebelilor, iar autorităţile au difuzat imagini cu el salutând soldaţii.
Cu puţin timp înaintea intervenţiei sale televizate, preşedintele Assad a împărţit un “iftar” cu personalităţile politice şi religioase ale Siriei, salutând poporul sirian care “s-a alăturat armatei”, potrivit agenţiei Sana.
Opoziţia siriană s-a declarat dispusă, duminică, să coopereze cu o “anchetă imparţială” asupra crimelor de război comise în conflictul sirian, răspunzând astfel unui apel al lui Navi Pillay, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului.