Ministerul Sănătăţii a stabilit calendarul campaniilor de vaccinare a elevilor pentru anul şcolar 2013-2014. Astfel, în perioada 7 – 18 octombrie, elevii de clasa I vor fi vaccinaţi împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, în perioada 4 – 15 noiembrie se va face vaccinarea diftero-tetanică la clasa a IX-a (restanţieri din anul şcolar 2012-2013) şi la clasa a X-a (restanţieri din anul şcolar 2011-2012).

În perioada 2-13 decembrie, se va face vaccinarea antipoliomielitică la elevii de clasa a II-a. Pentru prima data s-a inclus această vaccinare şi la copiii în vârstă de 6 ani, care sunt în clasa pregătitoare.

În aprilie – mai 2014 urmează să se facă vaccinarea diftero-tetanică la clasa a VIII-a.
Până la demararea campaniilor şcolare, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) trebuie să trasmită Ministerului Sănătăţii necesarul dozelor de vaccin.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, aceste campanii de vaccinare se adresează tuturor copiilor de vârstă eligibilă, şcolarizaţi şi nescolarizaţi. Vaccinarea copiilor nescolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

Între două administrări succesive ale aceluiaşi tip de vaccin se va păstra un interval minim de 28 de zile. Reacţiile adverse vor fi investigate şi raportate în conformitate cu metodologia de supraveghere.