• Oficialul a anunţat intenţia de a modifica legislaţia, astfel încât profesorii care iau şpagă să fie daţi afară din învăţământ
• Fondul clasei – ilegal!

Momentul deschiderii anului şcolar 2013-2014 a fost marcat, la Ploieşti, chiar de către ministrul Educaţiei Remus Pricopie. Prezent la festivităţile organizate cu acest prilej în curtea Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, acesta a sunat, simbolic, dintr-un clopoţel, şi a urat elevilor spor la învăţătură, putere de muncă şi un an plin de realizări. La eveniment au fost prezenţi sute de elevi ai instituţiei, profesori şi numeroase persoane oficiale din ţară şi din străinătate. În mesajul citit cu ocazia deschiderii noului an de învăţământ, Remus Pricopie a menţionat că „Şcoala românească s-a modernizat continuu, încercând să se adapteze realităţilor şi nevoilor secolului XXI şi, în pofida tuturor greutăţilor, îşi îndeplineşte rolul social, permiţând tinerilor să se dezvolte moral şi profesional, să performeze şi să concureze în domeniile lor de interes, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional”. Totuşi, începutul de an şcolar nu este un motiv de bucurie în toată ţara. „Este trist şi nedrept că în localitatea Costache Negri, din judeţul Galaţi, 351 de copii nu pot să înceapă, astăzi, anul şcolar din cauza inundaţiilor care au avut loc în urmă cu câteva zile. Este nedrept ca, în anul 2013, în România, aproximativ 0, 5 % dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 7 ani să nu fie lăsaţi de părinţii lor să participe la şcoală. Este nedrept ca pe 8% dintre elevii care anul trecut erau înmatriculaţi în clasa a VIII-a anul acesta să nu-i găsim la şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu până în clasa X-a”, a adăugat ministrul.
La festivităţile de la colegiul ploieştean au mai participat: Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Marius Sersea, prefectul judeţului Prahova, Horia Toma, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Prahova, Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului, senatori şi deputaţi de Prahova, Angelo Faruggia – preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din Malta.
Anul şcolar 2013-2014 aduce şi o serie de noutăţi. Ministerul Educaţiei vrea să schimbe legea astfel încât profesorii care iau şpagă să poată fi daţi afară imediat din învăţământ. „Lucrăm la un proiect legislativ care să ne permită suspendarea contractului de muncă pentru profesor imediat ce s-a întâmplat o astfel de situaţie. Unii spun că şi legea actuală permite acest lucru. De fapt, legea este permisivă şi uneori neclară, prin urmare vrem să avem un instrument legal astfel încât acţiunea pe care o declanşăm împotriva unui cadru didactic care nu respectă legea să nu aibă nicio deficienţă şi, pe de altă parte, să nu mai permită unui cadru didactic care s-a aflat într-o astfel de situaţie să se mai întoarcă la catedră”, a precizat ministrul Educaţiei, la Ploieşti. Un alt proiect al ministerului de resort se referă la faptul că elevii vor sta de vorbă cu specialişti din diverse domenii de activitate: justiţie, sănătate, cultură etc. pe teme de larg interes.
Totodată, Remus Pricopie a declarat că părinţii nu pot fi obligaţi de profesori să dea bani pentru fondul clasei, aceasta constituind o ilegalitate, fie şi pentru simplul fapt că nu se eliberează chitanţă. Iar dacă un profesor impune elevilor anumite manuale auxiliare acesta comite „fraudă şi evaziune fiscală”.
În privinţa modului în care sunt pregătite şcolile din România pentru noul an de învăţământ, ministrul Remus Pricopie a declarat că, dacă acum câţiva ani, aproape 50% dintre şcolile din România nu aveau avize sanitare, anul acesta procentul celor cu astfel de avize ajunge la 76%, dar nu se poate declara mulţumit cu o astfel de situaţie şi e nevoie de un plan coerent, pentru următorii ani, astfel încât procentul să ajungă la 100%.
Ana MAXIM