Doi lideri în domenii diferite de activitate, Delta Studio și echipa campioană de bachet CSU Asesoft Ploiești își unesc forțele pentru a motiva tânara generație prin promovarea calității și performanței. Printr-un parteneriat de șapte luni, încheiat între cele două părți, Delta Studio și CSU Asesoft se vor implica direct în renovarea spațiilor Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești. Dacă Delta Studio va fi cea care va furniza materialele de construcție necesare renovării colegiului, membrii echipei de bachet vor fi prezenți pe șantier pentru a-și arăta recunoștița față de tinerii fani, dar și aprecierea pentru rezultatele lor deosebite.

Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești are o tradiție de aproape un secol în formarea generaților de elevi. Premiile naționale și international obținute de-a lungul anilor plasează acest colegiu în topul instituțiilor de învățământ din România.

Dragoș Bonea, directorul general Delta Studio, declară: “Dacă ne dorim un sistem de învățământ modern este necesar ca și noi, cei din mediul privat, să ne implicăm. Așa vom arăta tinerei generații că inițiativa, acțiunea și faptele sunt importante. Noi, românii, suntem cei care ne putem schimba destinul în bine, sprijinindu-ne reciproc. Mă bucur că am avut ocazia să legăm acest parteneriat, cu atât mai mult cu cât sunt un susținător al calității și performanței în toate domeniile, iar Asesoft Ploiești este un nume de referință. Împreună avem oportunitatea să motivăm tânara generație, să-i arătăm că avem încredere în ea, cu atât mai mult cu cât vorbim despre liceenii talentați ai unuia dintre cele mai bune colegii din țară”.

Misiunea Delta Studio este îmbunătățirea calității vieții prin soluții inteligente de amenajări interioare, iar scopul echipei de bachet CSU Asesoft Ploiești, încă de la înființare, a fost să revoluționeze acest sport în România. Iată că împreună, prin această acțiune, cei doi lideri vor să inspire tânară generație, dar să și schimbe în bine condițiile de studiu din acest colegiu de prestigiu.