Ministerul Sănătăţii face un apel către profesioniştii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar, se arată într-un comunicat de presă al MS. Apelul a fost făcut după ce, miercuri, membrii sindicatului Federaţia Sanitas din România (n.n. – membri ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate) au decis, în cadrul Consiliului Naţional întrunit în şedinţă extraordinară, să declanşeze din 28 noiembrie a.c. grevă generală pe termen nelimitat, solicitând în acelaşi timp demisia lui Eugen Nicolăescu, ministrul de resort. ,,Este regretabil faptul că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au ales să declanşeze o grevă generală, într-un moment în care părţile se află în negociere pentru soluţionarea problemelor stringente din sistemul sanitar. Problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi încredere reciprocă. În decursul ultimelor luni, în care s-au purtat numeroase discuţii cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cea mai mare parte a revendicărilor acestora şi-au găsit soluţionarea, amintind în acest sens majorarea veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar şi probleme de natură organizatorică şi funcţională a sistemului sanitar. Ministerul Sănătăţii doreşte să reamintească că actualul Guvern şi-a propus ca obiectiv şi a reuşit să reîntregească salariile din sistemul sanitar după ce, în anul 2010, Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept şi de natură să afecteze într-un mod grav buna funcţionare a sistemului sanitar. În plus, alocarea unui procent de 6% din PIB reprezintă un obiectiv politic până în anul 2016, asumat prin Programul de Guvernare al USL’’, se mai arată în documentul menţionat mai sus. Totodată, în finalul comunicatului de presă, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, i-a invitat pe reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, în data de 20 noiembrie a.c., la sediul MS, în vederea continuării dialogului social, având în vedere prevederile legale referitoare la conflictele de muncă, dar şi continuarea demersurilor de identificare a soluţiilor care să îmbunătăţească activitatea sistemului sanitar şi a personalului medical.
,,Data anunţată de Federaţia Sanitas pentru declanşarea grevei generale este doar o propunere, care trebuie să fie agreată de toate federaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. Declanşarea grevei este apanajul sindicatelor şi sigur că noi îi susţinem. Datele se stabilesc între toate sindicatele membre în Coaliţie. Vom susţine acest demers doar dacă revendicările noastre nu vor fi soluţionate până atunci’’, a ţinut să precizeze şi Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
C.D.