Lukoil Academic – CSU Asesoft 92-77 (47-36)

Amărăciunea înfrângerii cu Hapoel Ierusalim a prins rădăcini, în ultimele zile, în tabăra campionilor. La ultima reprezentaţie „la nivel înalt” din actualul sezon, elevii lui Arnautovic nu au putut înlocui „dezamăgirea” cu „dorinţa de revanşă”, scenariul partidei de la Sofia curgând lin, încă de la început, către un deznodământ dinainte anticipat de casele de pariuri.
Aliniind o formulă mai degrabă experimentală, menită să le ofere, din start, minute şi jucătorilor mai puţin utilizaţi în actuala campanie europeană, CSU Asesoft a avut un start anevoios de partidă. Contraatacurile finalizate de Tuckee şi punctele uşoare, de sub coş, venite din partea lui Lalic, au instalat gruparea gazdă la cârma jocului, bulgarii conducând chiar şi la 12 puncte, scor 29-17, la finalul primului sfert.
Introducerea americanului Dunn pe poziţia 1 a schimbat, uşor, datele problemei. Atacurile ploieştenilor au avut o cu totul altă consistenţă, iar finlandezul Lee, aproape fără greşeală din acţiune, a destabilizat, la interior, defensiva bulgarilor. După un timp de odihnă cerut inspirat de grecul Dimitrios Galanis, scor 31-26 (min 16), Lukoil a dictat din nou tempo-ul, reuşind, până la pauză, să refacă aproape în totalitate diferenţa înregistrată la capătul secvenţei inaugurale.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.