Se apropie, din nou, ceasurile în care, după tradiţie, frământările şi întunecările de fiecare zi s-ar putea lăsa alungate de glasurile calde ale colindătorilor şi înseninate de lumina sfântă a stelei vestitoare a marii Naşteri.Din nefericire, în ultimii ani, cel mai adesea colindele au căpătat stridenţa unor grăbite strigături pe la uşi, pe la porţi, pe străzile oraşelor şi chiar pe uliţele satelor, prin tramvaie ori prin metrou. Iar poleiala luminilor aprinse câteodată de la sfârşit de noiembrie- spre a fi apoi „uitate” până spre martie – umbreşte sclipirile stelelor din pridvorul cerului îmbrăcat de sărbătoare. Nu este o noutate că şi tradiţiile, şi credinţele ţin pasul cu mersul lumii, unele pierzându-se pe drum, altele rescriindu-se după moda noilor vremuri. Cei care păstrează însă în minte şi în suflet ceva din atmosfera colindatului din vremea copilăriei, cu miresme de colaci împletiţi, abia scoşi din cuptor, ori de nuci şi mere roşii umplând trăistuţele din pânză albă pot totuşi să nu îşi piardă nădejdea.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.
