Recent, în Parcul Milia, aproape de bustul lui B.P. Hasdeu, municipalitatea câmpineană, în colaborare cu firma locală LookParty a demarat un proiect numit “Vis de iarnă cu Moş Crăciun”, un vis pe care şi l-ar dori împlinit milioane de copii de pe această planetă. Graţie acestui proiect în premieră, pentru care consilierii municipali au alocat 13.000 de lei, în fiecare zi, între orele 16.00 şi 20.00, până în seara de Ajun, copiii câmpinenilor se pot întâlni cu cel mai iubit şi mai aşteptat personaj din lume la fiecare sfârşit de an. Este o acţiune prin care administraţia publică locală continuă seria manifestărilor dedicate Sărbătorilor de Iarnă, demarate în seara dinaintea Zilei Naţionale printr-un spectacol muzical oferit de corul Clubului Copiilor şi de câteva formaţii câmpinene, în care s-au cântat colinde, cântece folk şi piese pop-rock. Seria surprizelor pregătite de oficialităţile municipiului pentru cei mici a culminat cu venirea lui Moş Crăciun în centrul oraşului, la întâlnirea cu toţi copiii dornici să-l vadă, care l-au aşteptat un an întreg. Moşul nu a venit singur, ci împreună cu ajutoarele sale, Spiriduşul Jucăuş şi Omul de Zăpadă.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.