Având în vedere că în luna mai a.c. va avea loc scrutinul pentru desemnarea eurodeputaţilor, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că a elaborat zece proiecte de acte normative privind alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Documentele au fost făcute publice în contextul în care Guvernul le va supune dezbaterii şi aprobării, acestea urmând să intre în vigoare după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial. Proiectele de acte normative elaborate de AEP fac referire atât la acţiunile pe care trebuie să le îndeplinească autorităţile în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor, cât şi la atribuţiile care cad în sarcina formaţiunilor politice care vor desemna candidaţii pentru Parlamentul European. Astfel, a fost elaborat proiectul care vizează stabilirea zilei de referinţă pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2014, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare privind alegerile europarlamentare, au fost stabilite măsurile pentru buna organizare şi desfăşurare a scrutinului, s-a menţionat ce cheltuieli vor fi necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor, dar care vor fi şi cerinţele pentru acreditarea anumitor persoane, inclusiv a jurnaliştilor, care vor dori, în baza unei solicitări scrise, să urmărească modul de desfăşurare a procesului de vot în ziua alegerilor.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.