Zilele trecute, polițiști din cadrul B.D.N.E.-D.N.1B, în timp ce acționau pe D.N.1B, în localitatea Albești Paleologu, au oprit o autoutilitară, care circula în direcția Ploiești – Buzău.
În urma controlului s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat din Buzău.
Fiind verificată autoutilitara, au fost găsite 16 carcase carne de porc, care erau transportate în condiții improprii, pe podea, autoutilitara neavând autorizație sanitar veterinară de transport.
Conducătorul auto a prezentat o factură pe care erau menționate 12 carcase, în cantitate totală de 430,2 kg.
La fața locului s-au prezentat reprezentanți din cadrul D.S.V. Prahova, cât și lucrători din cadrul I.J.P. Prahova, S.I.F. care au procedat la cântărirea mărfii stabilind că cele 16 carcase carne porc cântăresc 643,7 kg.
Aceştia au procedat la sancţionarea contravenţională cât şi la confiscarea cantităţii de 216.5 kg carne de porc.