Salutul nu se face la întâmplare, ci cu un anume ceremonial care ridică multe probleme. Să ştii să saluţi este, într-adevăr, dovada că eşti bine crescut. Deşi formele de salut sunt vechi de când lumea, salutul în sine are în mimică, în compoziţia corpului sau în ţinută o infinitate de nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, de pildă, în ce măsură îl stimezi, dacă ştii să-i adaugi un mic gest, scrie Aurelia Marinescu în cartea sa „Codul bunelor maniere astăzi”.
Niciun om nu este atât de neînsemnat încât să nu merite un salut din partea noastră. Ludovic al XIV-lea o saluta pe ultima bucătăreasă cu aceeaşi curtoazie ca pe strălucitoarea domnişoară de La Valliere. Numai snobii pot crede că e sub demnitatea lor să salute primii.
Reguli de bază:
barbatul salută primul o femeie, chiar dacă aceasta este mai tânără decât el
tânărul sau tânăra îi salută pe cei mult mai în vârstă
nou-venitul, pe cei care sunt deja adunaţi
superiorul, pe inferior (dacă inferiorul e femeie, primul va saluta tot bărbatul; directorului general nu-i va scădea popularitatea, ci, dimpotrivă, dacă va saluta el primul femeia de serviciu)
Este obligatoriu să răspunzi la orice salut. A refuza să răspunzi înseamnă a-l jigni grav pe cel care ţi s-a adresat. Dacă totuşi nu răspunzi, înseamnă că eşti supărat rău pe persoana respectivă.
