Colective

– Concordia a marcat același număr de puncte ca și în tur, 45, dar a primit cu 11 mai puține, 97 față de 108

– Este al doilea meci consecutiv în care Concordia nu atinge cota 25 în dreptul recuperărilor totale. Până la partida cu U Mobitelco, din runda precedentă, cele mai puține mingi prinse la panou într-un meci de către ilfoveni au fost în număr de 27

– Jucătorii Asesoftului au pasat decisiv la 28 dintre cele 38 coșuri marcate din acțiune, adică 73% dintre reușite au venit în urma unei pase decisive. Este a doua cea mai bună performanță a prahovenilor la acest capitol după meciul cu U Mobitelco din etapa a 10 când au avut 27 coșuri din acțiune și 21 pase decisive (77%)

Individuale

Concordia

– Marian Ararău a reușit 4 recuperări. Este al doilea meci consecutiv în care atinge această cotă, cea mai bun pentru el în actualul sezon

– Horia Codin a primit 23:40 minute, cele mai multe dintr-un meci în acest sezon. El a recuperat 4 mingi, egalându-și cea mai bună performanță stagională. Din păcate pentru el, a fost al cincea partidă dintre cele 8 din acest campionat în care nu a marcat.

– Dan Ioan a înscris primul său coș de 2 puncte din acest sezon.

– Nemanja Petrovic a fost integralist pentru a treia oară în acest sezon. El a marcat 4/4 aruncări de 2 puncte, primul meci cu procentaj perfect la acest capitol.

– Cătălin Staicu, jucător în vârstă de 18 ani, a jucat 2:40 minute, cele mai multe pentru el într-un meci din Liga Națională.

CSU Asesoft

– Bojan Popovic a făcut cel mai bun meci al său în România. Conducătorul de joc al Ploieștiului a primit 35:16 minute și a terminat cu o linie statistică de 6 puncte, 5 recuperări, 14 pase decisive și un indice de eficiență de 23. El a egalat recordul stagional în ceea ce privește numărul de pase decisive date de un jucător într-un meci. Precedenta performanță aparținea lui Brako Cuic, jucător ce a reușit acest lucru în victoria Clujului cu Timișoara, 92 – 70.

– Adrian Guțoaia a fost pentru prima dată în acest sezon integralist. El a distribuit 4 pase decisive, record personal în actuala stagiune, și a marcat 19 puncte, a doua cea mai bună performanță după cele 23 reușite în meciul cu Timba. Gălățeanul a aruncat de 8 ori de la mare distanță cu o rată de reușită de 50%.

– Ante Krapic a marcat 15 puncte, cele mai multe în tricoul Ploieștiului, și a terminat partida cu un indice de eficiență de 24, record personal în România. Tot la capitolul performanțe personale în LNBM intră și procentajul de 85.7% la aruncările de 2 puncte și cele 5 intercepții. Pe lângă acestea a prins 8 mingi la panou, cele mai multe de când evoluează la Asesoft și a doua valoare a sa în ligă.

– Vladmir Tica a stabilit recorduri personale în acest sezon la capitolele recuperări totale (8) și recuperări ofensive (6). Totodată, a fost primul meci în care a fost eliminat din cauza cumulului de greșeli personale.

– Filip Adamovic și Cătălin Burlacu nu au evoluat niciun minut, cum nu au făcut-o nici Vlad Dumitrescu și Adrian Movileanu, toți patru fiind trecuți pe foaia de joc. Rawle Marshall a fost străinul lăsat de Dado Arnautovic în afara lotului.