Petroliştii pot sta liniştiţi, având în vedere votul pe care l-au dat, ieri, consilierii locali în privinţa solicitării suspendării contractului de cooperare prin care se finanţează performanţa echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.
La finalul unei şedinţe în care consilierii locali s-au contrat care pe care (cu toate acestea, s-a lăsat impresia că USL încă mai există în legislativul local ploieştean), ultimul punct luat în discuţie a fost propunerea de suspendare a executării Contractului de cooperare încheiat între Primăria Ploieşti şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012”.
În sala de şedinţe mai rămăseseră 18 consilieri locali, dintre care unul (singurul reprezentant al PDL, Iulian Bolocan) a ţinut să precizeze că nu va vota. Înainte de a fi supus votului proiectul iniţiat de către un grup de consilieri liberali, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a ţinut să precizeze că acest contract dintre municipalitate şi asociaţia „Lupii Galbeni 2012” este şi va fi un lucru bun. „Dacă mâine cineva va face un denunţ cu privire la Apa Nova, Dalkia, RATP, Electrica, suspendăm şi aceste contracte, suspendăm plăţile către aceşti operatori ? S-ar crea un precedent periculos, pentru că ar însemna că oricând, oricine poate cere suspendarea executării unui contract. Se pare că eu sunt vizat de această anchetă, deşi nu mi s-a adus nimic la cunoştinţă în acest sens până în prezent”, a declarat, în cadrul şedinţei CL Ploieşti, primarul Iulian Bădescu. Acesta a mai precizat că, pe de altă parte, o eventuală suspendare a contractului de cooperare privitor la echipa Petrolul ar putea genera şi anumite reacţii ale suporterilor (unii dintre aceştia fiind prezenţi în sala de şedinţe de la Palatul Administrativ) chiar în faţa DNA, pentru a finaliza cât mai repede dosarul respectiv. „Şi astfel, s-ar putea spune, ulterior, că se fac presiuni asupra procurorilor DNA!”, a menţionat primarul Ploieştiului.
Votul a decurs foarte repede, dintre cei 18 consilieri locali rămaşi în sală, 10 susţinând proiectul de suspendare a contractului (membrii prezenţi ai PNL, PP-DD şi consilierul Costel Horghidan), şase s-au abţinut şi unul s-a pronunţat împotrivă. Deşi prezent în sală, aşa cum promisese încă dinainte de acest punct, singurul pedelist care nu a plecat din şedinţă – Iulian Bolocan – nu s-a pronunţat în niciun fel. Pentru ca acest contract să fie suspendat, era nevoie de 14 voturi „pentru“.
V.STOICA