În zilele de 14 şi 24 februarie 2014, clienții CFR Călători îşi pot cumpăra bilete la jumătate de preț, prin Oferta pentru călătorie în doi!
Reducerea de 50% din tariful biletului întreg se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterCity și este disponibilă doar la casele de bilete.

Oferta e valabilă pentru călătoria în trafic intern, în limita locurilor disponibile, la următoarele trenuri: IC „Dacia” 346 şi 347 Bucureşti Nord – Curtici & retur; IC „Ister” 472 şi 473 Bucureşti Nord – Curtici & retur( cu opriri în: Ploieşti Vest, Sinaia, Predeal, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Blaj, Teiuş, Alba Iulia, Simeria, Deva, Arad); IC 533 Teiuş – Cluj Napoca (cu opriri în: Teiuş, Războieni, Câmpia Turzii, Cluj Napoca); IC 532 Cluj Napoca – Bucureşti Nord (cu opriri în: Câmpia Turzii, Războieni, Teiuş, Blaj, Copşa Mică, Mediaş, Sighişoara, Braşov, Predeal, Sinaia, Ploieşti Vest).
Oferta este valabilă atât pentru călătoriile la clasa I, cât şi la clasa a II-a, iar tariful de rezervare al locului de 5 lei se achită integral.