Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a realizat, în perioada 20-24 februarie a.c., o cercetare de piaţă având drept scop observarea comportamentului economic al farmaciilor în raport cu consumatorii. În urma acestei cercetări, APC România a constatat o practică „interesantă” a lanţului de farmacii Catena, care a introdus în bonul fiscal materiale promoţionale cu o anumită valoare, acestea fiind evidenţiate la final ca o reducere, creând impresia unui economii consistente pentru consumator la achiziţionarea medicamentelor, se arată într-un comunicat de presă al APC. ,,După cum se poate vedea în bonul fiscal, broşura «O inimă sănătoasă iubeşte mai mult» este distribuită cu titlu gratuit în reţeaua farmaciilor Catena. Cu toate acestea, pe bonul fiscal, materialul promoţional apare având preţul de 5 lei, la care se aplică aceeaşi reducere de 5 lei. Mai mult, pentru că au fost oferite 2 broşuri „gratuite”, reducerea finală pentru acestea s-a ridicat la suma de 10 lei. Împreună cu reducerile acordate pe baza cardului de fidelitate (4,20 lei, reprezentând reducerea reală a preţului la medicamente), a rezultat un total de 14,20 lei în minus, sumă prezentată cu litere mari drept Economie, creându-se astfel consumatorului falsa impresie a unei reduceri substanţiale’’, se mai precizează în documentul citat.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.