De curând, la Braşov s-a desfăşurat Cupa Română de Autoapărare, concurs organizat sub egida World Self Defense Association. Competiţia a avut secţiuni pentru mai multe discipline, derivate din artele marţiale, având la start în jur de 250 de sportivi, practicanţi de karate, ju-jitsu, ninjitsu.
La concurs s-a prezentat şi echipa de karate de la Conpet Petrolul Ploieşti, condusă de antrenorul emerit Aurelian Nicolae, formată din 26 de sportivi, în mare parte copii şi cadeţi. Sportivii prahoveni au participat la probele de kihon, kata şi kumite, dar au concurat şi în cadrul secţiunii ju-jutsu, la proba de luptă demonstrativă, prezentând enbu (luptă regizată, bazată în special pe tehnici de karate, dar care are ca elemente de legătură tehnici din alte arte marţiale).
Pentru reprezentanţii ploieşteni, competiţia a însemnat o pregătire utilă în vederea participării la Campionatul naţional de karate, programat pe 8 Martie, la Bucureşti.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.