După trei ani de la finalizarea lucrărilor de renovare şi reamenajare, la singurul cinematograf din Ploieşti din reţeaua naţională de film, unde spectatorii puteau vedea filme inclusiv în formula 3D, astazi uşile au fost închise. Decizia a fost luată „de la centru”, nefiind comunicată o dată certă pentru reluarea activităţii. Totul a pornit de la decizia conducerii RADEF, care a hotărât să preia de la Ploieşti toată aparatura necesară difuzării filmelor, inclusiv ecranul. Pentru transportul acesteia în Capitală a venit, special, la Ploieşti, Marcel Negruţi, director economic la RADEF. „ Motivul pentru care s-a decis transferul aparaturii de la Ploieşti la Bucureşti a fost acela că au existat numeroase solicitări din partea unor regizori români ca aceştia să beneficieze de un proiector performant (n.n. evaluat la aproape 50.000 de euro), inclusiv în vederea prezentării unor spectacole de gală, la Cinema Patria din Capitală – care este cea mai mare sală de acest gen din ţară.

Mai multe informatii, in ziarul de maine.