Ca urmare a informaţiilor furnizate de către DIICOT, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a sesizat şi a demarat, încă de pe 12 martie a.c., un control tematic, având ca obiect existenţa la comercializare şi în depozite a unor cantităţi de carne alterată şi cu data durabilităţii minimale depăşită. Controlul a vizat, în primul rând, judeţele Iaşi, Bistriţa- Năsăud şi Cluj, precum şi Bucureştiul, iar potrivit conducerii ANPC, azi s-a dispus măsura verificării tuturor supermarketurilor din ţară. De altfel, Victoria Balaban, comisarul şef adjunct al CJPC Prahova, ne-a confirmat că au fost demarate controale şi în Prahova, iar rezultatele centralizate vor fi trimise către ANPC.
Până în prezent, în celelalte judeţe menţionate, în urma controalelor au fost oprite definitiv de la comercializare 129 tone de carne şi produse din carne şi oprite temporar de la comercializare cca.100 de tone de carne şi produse din carne. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 71.500 de lei. Măsurile au fost dispuse după ce au fost constatate probleme, între care calitatea neconformă a mărfii, ambalaje deteriorate şi lipsa documentelor de provenienţă.

Mai multe informatii, in ziarul de maine.