• Directorul Centrului Cultural Judeţean promite investiţii şi reamenajarea unor spaţii ale Şcolii Populare de Arte
Aproape 200 de copii şi tineri din tot judeţul participă, săptămânal, la cursurile de dans organizate la Palatul Culturii din Ploieşti de către Şcoala Populară de Arte şi Meserii – instituţie de tradiţie, aflată în subordinea Centrului Judeţean de Cultură Prahova. Părinţii sunt încântaţi de activităţile organizate aici, dar nu şi de condiţiile oferite pentru desfăşurarea activităţii. Un bunic, însoţitor al nepoatei la cursurile de dans, ne-a semnalat, recent, faptul că pentru cei mici nu există spaţii suficiente unde aceştia să-şi lase hainele şi bagajele, existând riscul ca acestea să se piardă sau să fie furate. De pildă, la etajul I al Palatului Culturii există două săli de dans – doar una având, însă, un spaţiu mai generos – iar cursanţii au la dispoziţie o singură încăpere, de câţiva metri pătraţi, folosită pe post de vestiar. Camera are băncuţe şi cuiere, dar este mult prea mică pentru numărul mare al celor care participă la cursuri (aproximativ 180 de copii şi tineri, cu vârste între 4 şi 20 de ani), după cum a recunoscut şi directorul Centrului Judeţean de Cultură Prahova, Dragoş Grigorescu. Zilele trecute, o grupă de copii era prezentă la cursuri, iar părinţii aşteptau fie pe hol, fie în sala de dans. Tot în sala de dans erau agăţate în cuiere hainele şi bagajele celor mici.
Directorul Centrului Judeţean de Cultură, Dragoş Grigorescu, ne-a declarat că, recent, au fost terminate lucrările de renovare ale unei încăperi ( o fostă sală de studiu ), iar aceasta va fi amenajată ca vestiar. „Anul acesta, în perioada mai- iunie, vor fi amenajate şi holurile, unde vor fi montate bănci mai confortabile, mese şi scaune şi se vor investi 500 de milioane de lei vechi pentru modernizarea toaletelor şi montarea unor cabine de duş”, ne-a precizat acesta. În ultimii ani, astfel de amenajări nu s-au putut face din cauza lucrărilor de consolidare ale Palatului Culturii, susţine interlocutorul nostru. Pe măsură ce lucrările au avansat, Centrul Judeţean de Cultură şi-a recuperat din vechile încăperi, iar ultimele două săli au fost preluate chiar în aceste zile. „Niciodată nu a existat aici camere care să aibă, de la început, destinaţie de vestiar şi nu au existat nici duşuri. Clădirea a fost, iniţial, Palat de Justiţie, cu săli de judecată, bucătărie, sală de mese şi chiar celule pentru deţinuţi. Dorim ca anul acesta să facem o serie de amenajări pentru a asigura condiţii mai bune de desfăşurare a activităţii. Totodată, vom reorganiza activitatea, astfel încât grupele care intră la cursuri să aibă mai mult timp la dispoziţie pentru a se pregăti” , ne-a precizat interlocutorul nostru.
A.M.