Elevii şi preşcolarii intră de mâine în vacanţa de primăvară, care va dura până pe data de 22 aprilie. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute până pe data de 23 mai 2014, iar sâmbătă, 21 iunie, va fi prima zi din vacanţa de vară a elevilor şi a preşcolarilor. Pentru elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal, însă, cursurile se vor încheia în data de 30 mai 2014, astfel încât aceştia să se poată participa la examenul de bacalaureat, iar pentru elevii claselor a VIII-a, acestea se vor încheia în data de 13 iunie 2014, pentru că în aceeaşi lună vor avea loc examenele din cadrul evaluării naţionale.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.