Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a avut astăzi, 29 aprilie a.c., o întrevedere cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Discuţiile au vizat documentele de programare pentru perioada 2014-2020, accentul fiind pus pe proiectele programelor operaţionale care vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene, dar şi măsuri necesare pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene în actuala perioadă de programare.

“Aceasta este prima întâlnire organizată în baza Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României și Coaliția pentru Dezvoltarea României‎. Ministerul Fondurilor Europene pune un accent deosebit pe consultarea cu toţi partenerii de dialog ]n scopul identificării celor mai bune soluţii pentru a atrage eficient fondurile alocate de UE pentru perioada 2014-2020. Consultările publice pe marginea proiectelor programelor operaţionale sunt deosebit de importante în condiţiile în care la nivelul acestor documente de programare se stabilesc detaliile referitoare la investiţiile care vor fi susţinute din fonduri europene‎”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

În perioada de programare 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru patru programe operaţionale: Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistență Tehnică. Primele versiuni de lucru ale documentelor consultative pentru aceste programe operaţionale au fost publicate pe site-ul MFE, www.fonduri-ue.ro, în data de 17 martie a.c.