Preacuviosul Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască şi cu ascultare, s-a făcut conducător monahilor. Fiind blând, smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu. Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos. Altă dată, lovind furtuna pe nişte călători care călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă şi i-a scos cu linişte la liman. Şi, făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.
