La Bucureşti, a avut loc, de curând, o nouă ediţie a Campionatului naţional de înot rezervat juniorilor 2, la care, printre concurenţi, s-au numărat şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti şi de la CS Petrolul Ploieşti.
Câte doi sportivi de la fiecare club ploieştean au reuşit să se califice în finale, însă niciunul nu a urcat pe podiumul de premiere. Cătălin Dedu (16 ani), de la CSŞ Ploieşti, a fost cel mai aproape de medalii, acesta ocupând poziţia a patra la trei probe: 1500 m liber (18.15,17 min., la 3 secunde de ultima treaptă a podiumului), 400 m mixt (5.04,64 min., la 1,2 sec. de locul al treilea), 200 m fluture (2.21,44 min., la numai 40 de sutimi de medalia de bronz).
Şi colegul său de la clubul ploieştean, Tiberiu Vîju (15 ani), a fost aproape de a obţine o medalie la proba de 200 m bras (2.44,52 min.), sosind al patrulea, cu o întârziere de 4 secunde faţă de locul al treilea. Acesta s-a mai situat, totodată, şi de trei ori pe locul al cincilea, la următoarele probe: 100 m bras (1.16,80 min.), 200 m liber (2.10,50 min.), 50 m bras (35,07 sec., la 2 sec. de locul 3).

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.