Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi cadouri.
În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineața la Moș Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.
Colindele sunt cântecele de leagăn aduse Pruncului Iisus de popoare. Această tradiţie este universală.
De aproape douăzeci de veacuri simfonia divină a cetelor îngereşti ce au vestit Naşterea Domnului, însoţită de cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de către colindătorii de toate vârstele, care în liniştea nopţii din ajunul Crăciunului merg din casă în casă, vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Datina colindatului se prezintă sub cele mai diferite forme la unul şi acelaşi popor, istorisirea evenimentelor de la Naşterea Domnului fiind miezul acestor colinde.
Colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Readucerea Naşterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea Crăciunului nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi.
