prof. Eugen Stănescu –
cercetător ştiinţific principal
Parlamentul a devenit cu adevărat independent de puterea executivă, căpătȃnd largi atribuții legislative și politice, începȃnd cu 1 iulie 1866, cȃnd a fost promulgată noua Constituție a Romȃniei, care rămȃne în vigoare pȃnă în anul 1923. Din acest moment, deși sistemul electoral cenzitar de reprezentare în forul legislativ era inechitabil, Parlamentul va fi instituția politică fundamentală a societații romȃnești, iar în anii organizării statului național unitar romȃn și ai luptei pentru desăvȃrșirea unității acestuia – corolarul întregii activități.
Decretul-lege din 3/16 noiembrie 1918 punea în aplicare principiul votului universal, egal, direct și obligatoriu, numai pentru bărbați, stabilit de Parlament la Iași, în 1917. Aceasta a dus la trecerea de la Parlamentul bazat pe cens la cel al sufragiului universal, devenind forul politic în care erau reprezentate toate clasele și categoriile societății romȃnești, în funcție de ponderea lor numerică.
Spre a avea un cadru nou legislativ în vederea desăvȃrșirii unității Romȃniei Mari, pe multiple planuri, Adunarea Deputaților și Senatul au votat, în zilele de 26-27 martie 1923, o nouă constituție, care întărea și mai mult rolul Parlamentului în viața politică a țării. Constituția stabilise, potrivit mesajului regelui Ferdinand din Parlament, la 15 octombrie 1923, ,,principiile fundamentale de la care trebuiau să purceadă de acum în colo diferitele legi de organizare, menite să așeze pe temelii puternice țara noastră mărită”.
Oamenii politici înțeleseseră să rămȃnă –cum sublinia I.Gh.Duca –„credincioși regimului parlamentar și Constituției pe temeiul cărora Romȃnia a putut să se dezvolte în ultimele decenii și să transforme din două principate puse sub suzeranitate străină în Romȃnia liberă și reîntregită de azi”. Chemat să rezolve problemele majore de interes național, dar și unele de ordin social, Parlamentul a fost componenta principală a vieții politice romȃnești, o importantă tribună în care s-au dezbătut numeroase idei receptate cu puternică rezonanță în opinia publică, iar multe dintre ele transpuse în legi.
Regimul parlamentar nu a fost scutit de atacuri, care au început să se manifeste, dinspre dreapta, asupra instituțiilor democratice încă din primul deceniu interbelic.
Regele Carol al II-lea, în intenția sa de a guverna, a încercat, prin ,,guvernul de tehnicieni” și blocul electoral de ,,Uniune națională”, în alegerile parlamentare din iunie 1931, să treacă peste partide, dar acestea fiind încă puternice, Parlamentul va rezista încă. Atribuțiile sale vor fi treptat diminuate de guvernele care-l vor convoca din ce în ce mai rar și vor adopta hotărȃrile necesare prin decrete-legi.
Situația de confuzie după alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937 și încredințarea mandatului unui guvern național-creștin au reprezentat începutul acțiunilor de lichidare a Parlamentului. Ceea ce regele Carol al II-lea nu putuse cu cȃțiva ani în urmă, a reușit la 10 februarie 1938, sprijinit de personalitățile politice care mai sperau că, făcȃnd zid în jurul suveranului, ar putea înlătura pericolul fascist – atȃt cel intern, cȃt și cel extern – și preîntȃmpina pericolul de izolare a țării. Spre deosebire de multe țări din Europa, care trecuseră la dictatură ca formă de guvernămȃnt încă din primul deceniu interbelic, Romȃnia a reușit să se mențină ca monarhie parlamentară, ca un avanpost al parlamentarismului și liberalismului burghez, un timp mai îndelungat, prin capacitatea de rezistență a democrației romȃnești.
Deși viața parlamentară din Romȃnia a cunoscut și unele deficiențe, ca rezultat al unor atitudini demagogice sau datorate pasiunii politice, ori unor interese venale, meritele înaltului for legislativ sunt de netăgăduit.
,,Parlamentul rămȃne incontestabil o instituție politică prin care romȃnii și-au exprimat vocația liberală și democratică, aspirația spre un regim social-politc pluralist, în care coexistența ideilor și concepțiilor deosebite constituia o condiție indispensabilă a progresului și afirmării Romȃniei în concertul de națiuni libere ale lumii.” Avȃnd în vedere aceste merite, cȃt și activitatea desfășurată de deputații și senatorii săi, figuri proeminente de mari gȃnditori sau oratori, ne-am hotărȃt să realizăm această sinteză dedicată vieții parlamentare.
