Asesoft – Valencia 84-100 (49-61)

Bogdan Chitic

CSU Asesoft: Runkauskas, Mohammed, Flowers, Hayes, Cooper
Valencia: Nedovic, Martinez, Sato, Harangody, Dubljevic

Când te iei la trântă cu un taur rănit, dornic de revanşă, s-ar putea să te umpli de sânge. Conştientă de acest aspect şi de faptul că într-un duel cu Valencia, oricât şi-ai dori, nu poţi privi întotdeauna partea plină a paharului, campioana României a încercat reeditarea miracolului în „Olimpia”, împotriva unei formaţii mult prea iuţi şi mult prea furioase.
Veniţi la Ploieşti cu lecţia bine învăţată, după „naufragiul” de pe teren propriu, spaniolii au apăsat acceleraţia până la maximum încă din start. Nedovic (2), Dubljevic (2), Martinez (1) şi Harangody (1) au înscris la foc automat de la distanţă, doar răspunsul prompt al tandemului Runkauskas – Hayes, 27 de puncte în prima repriză, ţinând Asesoftul într-o oarecare zonă de confort pe tabelă, propice unei reveniri spectaculoase. Doar că atunci când adversarul încheie secvenţa inaugurală cu 100% din spatele semicercului (8/8), ratând din acţiune pentru prima dată în minutul 8, prin Sato, aripile şi se taie uşor şi ai nevoie de mai mult elan din partea băncii de rezerve.
Aşa a gândit şi Arnautovic, mizând pe prospeţimea lui Lee şi pe dorinţa de revanşă a lui Labovic – sârbul cu evoluţii departe de „eticheta” CV-ului său în 2015. Dacă primul a dat din coate la interior, ţinându-l în priză pe Loncar, măcar şi pentru orgoliul său, Labovic nu prea s-a întâlnit cu mingea nici în atac, dar nici în apărare, în debutul părţii secunde, când „liliecii” s-au distanţat decisiv: 56-74 (min 26). Şi cum Mohammed, Runkauskas şi Lee s-au încăpăţânat să creadă în miracole, Valencia a acceptat provocarea şi a continuat spectacolul, din „downtown”, prin Sato şi Harangody. Învinşi clar, dar fără motive să ţină capetele plecate, ploieştenii au conştiinţa împăcată că au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru o nouă „remontada” caracteristică lor. Din păcate, Valencia a fost prea bună, prea hotărâtă şi mult prea experimentată. Într-un cuvânt, campioană!