Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis susţine, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis urmează să participe miercuri, de la ora 20.45, şi la o emisiune televizată.

Ieşirea publică a şefului statului are loc în contextul votului dat de Senat privind neînceperea urmăriiri penale în cazul lui Varujan Vosganian.

Klaus Iohannis a criticat decizia senatorilor, precizând că votul acestora arată că nu s-a înţeles pe deplin necesitatea schimbării.

În replică, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut CSM verificarea preşedintelui în urma criticilor formulate în ceea ce privește avizul negativ dat de senatori în cazul Vosganian.

Totodată, Klaus Iohannis este aşteptat să facă, în această peioadă, nominalizări pentru şefii celor două Servicii, SRI şi SIE.

Noul judecător CCR, Simona Maya Teodoroiu, a depus, joi dimineaţa, jurământul la Cotroceni.