Cristina D.
Comercianţii trebuie să emită bon fiscal atunci când vând produse sau prestează servicii. Însă legislaţia în vigoare prevede că anumiţi operatori economici sunt exceptaţi de la această obligaţie. Mai exact, nu sunt obligaţi să utilizeze case de marcat şi implicit nu trebuie să emită nici bon fiscal. Astfel, printre activităţile pentru care nu e necesară emiterea de bonuri fiscale se regăsesc, potrivit legislaţiei în vigoare (OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale), vânzarea obiectelor de cult (lumânări, tămâie etc) şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult. Totodată, tot referitor la obiectele de cult trebuie precizat că, în conformitate cu Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, ,,Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului, inclusiv manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv.’’ Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimilează tot obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri. ,,Credincioşii de multe ori privesc numai latura lumească, comercială atunci când vine vorba despre achiziţionarea şi utilizarea obiectelor de cult, de pildă, uneori revoltându-se că nu sunt lăsaţi să vină la biserică cu lumânări cumpărate, la un preţ mai mic, din comerţ.
În primul rând, trebuie înţeles faptul că biserica trebuie să se susţină ca să poată, la rândul ei, să deruleze activităţi filantropice. Pe lângă aceasta, mai trebuie înţeles şi faptul că Biserica are ateliere speciale în care se fabrică toate aceste obiecte de cult, care nu se fac oricum şi de către oricine. De exemplu, lumânările – fără de care nici nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie – sunt fabricate din ceară curată, unele au în compoziţie şi parafină, nu scot atât fum precum cele cumpărate din comerţ şi, poate cel mai important aspect, este acela că ele se binecuvintează înainte de a fi puse la vânzare. Există o rugăciune specială de sfinţire a lor’’, ne-a spus părintele protopop Mihăiţă Stroe, de la Protopopiatul Ploieşti Sud. Potrivit interlocutorului nostru, după împrejurările în care sunt folosite în cult, lumânările din ceară au mai multe semnificaţii. În primul rând, lumânarea simbolizează lumina lui Hristos, Care este numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, cât şi învăţătura Sa, care este bucurie, dragoste, adevăr şi viaţă. Cel care aprinde o lumânare se arată iubitor de lumină, adică de Dumnezeu. O altă semnificaţie a lumânărilor este aceea de jertfă nesângeroasă adusă de credincioşi, pentru ei, pentru cei adormiţi. Lumânarea se aprinde la citirea Evangheliei, iar aceasta înseamnă lumina adevărului evanghelic care a străbătut întunericul necredinţei. La botez, lumânările se aprind pentru luminarea sufletului celui nou botezat, care vine de la întuneric la lumină şi prin botez se face fiu al luminii lui Hristos. La cununie, preotul aprinde cele două lumânări mari pe care le ţin naşii în spatele mirilor care se cunună. Prin ele se luminează calea vieţii, ca încredinţare că-şi vor ţine legământul şi vor fi uniţi toată viaţa.
