BC Mureș – CSU Ploiești 76-86 (35-37)

Bogdan Chitic

BC Mureș: Adamovic, Dykes, Peciukas, Ivanovic, Barro
CSU Ploiești: Runkauskas, Szijarto, Flowers, Burlacu, Zigeranovic

Campionii continuă să scrie noi pagini de istorie în romanul de succes al ultimului deceniu. La capătul unui sezon al încercărilor pe toate fronturile, CSU Ploieşti s-a încoronat campioană pentru a 11-a oară, lăsând Mureşul doar cu amintirea unui parcurs impecabil în play-off, până în momentul întâlnirii cu „seniorii” ţării.
În tentativa de a înlătura presiunea unui meci de titlu de pe umerii tânărului Pot, Sasa Ocokoljic a optat pentru Runkauskas pe poziția 1, titularizându-l totodată pe Szijarto. Orădeanul a pendulat în permanență între Adamovic și Dykes, a transpirat în defensivă și a pus și puncte pe tabelă, într-o primă repriză în care ploieștenii au început-o și încheiat-o în forță. Singurul minus în desfășurarea ostilităților a venit din partea lui Pot, care a intrat la pauză cu 4 faulturi, asta în vreme ce la capitolul „plusuri” au ieșit în evidență „juniorul” Burlacu, a cărui prestație i-a dat sistemul peste cap lui Ivanovic, Runkauskas și Zigeranovic, cu lovituri apăsate din acțiune.
Acelaşi „sniper” lituanian şi-a continuat recitalul după pauză, acompaniat de prestaţia solidă a lui Cooper, pe ambele faze. Americanul a dat din coate în duelul cu Barro, principala gură de tun a mureşenilor, dar scorul continua să rămână favorabil prahovenilor: 57-62 (min 30). „Inofensivi” în atac până în acel moment, Pelekanos şi Flowers au plantat două triple care i-au băgat în şedinţă pe „tigri”. Căpitanul Burlacu şi-a făcut şi el loc cu o aruncare de la distanţă între alte două semnate de Adamovic şi Dykes, iar Ocokoljic, pentru mai multă linişte, a cerut timp de odihnă, la 64-73 (min 35). La reluare, Cooper a mai lipit un poster în forţă, din pasa lui Flowers, şi busola începea să indice titlul, după o nouă şedinţă convocată la bancă de Prakuraitis. Tehnicianul gazdelor nu a mai putut, însă, remedia nimic pe final, astfel că trofeul a poposit, după „legea” ultimilor 12 ani, în vitrina campionilor. Pentru Dado şi pentru Ploieşti, legenda merge mai departe!