Tricolorul LMV Ploieşti – CSM Suceava 3:0 (25:16, 25:12, 25:17)

Petre Apostol

Ieri seară, la Complexul Sportiv „Tel George Junior” din Ploieşti, a început turneul de promovare în Divizia A1 la volei masculin. Competiţia este găzduită de Tricolorul LMV Ploieşti, formaţie care s-a clasat pe prima poziţie în Seria Est din Divizia A2, câştigând toate cele 15 meciuri disputate în minimum de seturi.
Gruparea ploieşteană, antrenată de Marian Anton şi Mădălin Marinescu, a dat startul turneului, jucând în deschidere cu cealaltă formaţie din Seria Est, CSM Suceava. La fel ca şi în meciurile anterioare cu echipa moldoveană, sportivii ploieşteni s-au impus în minimum de seturi.
Trupa prahoveană a început în formula Purice, Ghimeş, Voinea, Popa, Someşan, Palfi-Tamaş –
Călin (libero), pe parcurs intrând şi Andrei, Farcaș, Marinca, Ocunschi, Marinescu.
Ploieștenii s-au distanțat în prima parte a setului inaugural, la 7:4. CSM Suceava a replicat, apropiindu-se la 7:6. Dar, Tricolorul LMV s-a desprins apoi decisiv, mai întâi la cinci puncte, 13:8, după care chiar la nouă puncte, adjudecându-și actul cu 25:16.
Setul secund a fost la discreția ploieștenilor, care au reușit un parțial de 11:1 de la scorul de 9:7, în special grație serviciilor excelente reușite de Purice.
În final, CSM Suceava a salvat trei mingi de set, însă nu a putut emite pretenții mai mari, Tricolorul LMV câștigând setul cu scorul de 25:12.
Actul al treilea a fost cel mai echilibrat, dar ploieștenii, de la care s-au evidențiat Popa, Palfi, Purice și Ghimeș, au menținut un avantaj de două-trei puncte. Iar pe final au dat lovitura decisivă, Someșan, Voinea și Farcaș ducând scorul la 25:17.
Astfel, Tricolorul LMV a început perfect, cu o victorie rapidă, în trei seturi.
Pentru Tricolorul LMV urmează, astăzi, tot de la ora 16:00, să se confrunte cu formaţia CSU Timişoara, iar mâine, de la ora 12.00, în închiderea turneului, va evolua împotriva echipei „U” Cluj, câştigătoarea Seriei Vest.